Daily Bread: 16 ian. 2012

Într-o seară eram acasă şi îmi doream foarte mult să ma apropii de Isus. După o perioadă în care mă tot luptam ca să am o părtăşie autentică cu El, am hotărât să-L caut mai mult pe El. Am ales să renunţ la anumite lucruri la care în mod normal n-aş renunţa şi în sfârşit a venit clipa când, după ce am terminat în acea zi tot ce am avut de făcut ca să nu mai fie nimic care să-mi fure gândul, am pregătit totul pentru a doua zi la facultate. Mi-am pus alarma care să mă trezească dimineaţa, am reuşit în cămăruţa mea să îmi plec genunchiul şi timid am început să mă rog.
A fost aşa de bine! Odată cu lacrimile care îmi încălzeau faţa, dispareau si gândurile adunate de atâta timp în mintea mea, gânduri care îmi faceau mai mult rău decât bine, le simţeam cum unul după altul pleacă de la mine. Şi apoi am început să simt acel sentiment de linişte în mintea mea, în inima mea, pe care mi-l doream atât de mult.
Era Domnul care se apropiase de mine şi cu dragostea-I caracteristică şi m-am simţit atât de bine. După multă vreme am început din nou să simt că nu mai vreau să se termine rugăciunea, am început să mă simt în siguranţă, braţul Său atotputernic mi-a venit în ajutor şi poverile mele au dispărut, acum sunt cu El, iar eu mă aflu
Eşti în aceeaşi situaţie: gânduri te frământă ? Te apasă neputinţa de a te ruga ? Te afli într-o stare asemănătoare ?
ca acolo unde ai prilejul şi oportunitatea să-ţi pleci genunchiul înaintea Lui, să stai doar tu cu El şi să-I spui ce te apasă, să te laşi eliberat şi poate cel mai important: