Pachetul zilei de azi a fost pregatit de anadrya!
Gandul zilei:Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi.(1 Tesaloniceni 5.18)
Meditatia zilei:
Mă gândeam la ce să scriu,acum când ne apropiem de Sfintele Sărbatori a Naşterii lui Isus şi ne apropiem şi de sfârşitul acestui an care aşa de repede a trecut pentru mine,poate şi pentru voi.Ce-aş putea să spun privind acum la timpul care a trecut,la zilele prin care am trecut…cât de mulţumitori am fost în anul care a trecut?Dacă am arătat bunătate şi dragoste faţă de cei din jurul nostru?Dacă am avut o credinţa de neclintit?Dacă cei din jurul nostru L-au văzut pe Dumnezeu în noi?Poate apar regrete când stăm şi ne cercetăm bine dar aş vrea să mulţumim lui Dumnezeu pentru toate lucrurile care ni le-a dăruit,iar dacă avem regrete să mergem înaintea Lui,dorind din toată inima să fim ceea ce vrea El să fim.….Mă gândesc că fiecare am avut experienţe prin care Tatăl Ceresc a lucrat la caracterul nostru.
Poate că au fost zile când ne-am prăbuşit sub poveri grele dar Slăvit fie Dumnezeu că ne-a ridicat,poate am fost în situaţi fără de ieşire şi totuşi Dumnezeu a croit o cale pentru noi,ne-a dăruit persoane speciale şi dragi nouă care ne-au încurajat şi îmbărbătat,că apoi şi noi să fim la rândul nostru o îmbărbătare pentru alte persoane.Să mulţumim lui Dumnezeu că a fost atât de bun cu noi,în fiecare dimineaţa şi-a înnoit bunătatea Sa faţă de noi,că ne-a dăruit mai mult decât credeam s-au aşteptam noi.Sunt sigură că indiferent prin ce am trecut şi cu ce ne-am luptat în anul acesta,toate au fost cu un scop şi au lucrat atât de minunat la maturizarea noastră.
Nu am cuvinte îndeajuns să îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru anul acesta.Să mulţumim Lui că până aici ne-a ajutat,a fost cu noi aşa cum a spus în Cuvântul Său:Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.”
Fiecare avem multe motive de mulţumire lui Dumnezeu,de recunoştinţă şi aş vrea ca în zilele acestea să fim mai mulţumitori pentru tot ce ne-a dăruit El ştiind că aceasta este voia Sa,înHristos Isus,cu privire la noi…...Şi ce-ar fi să începem de pe acum,să Îi mulţumim pentru toate lucrurile…oricât aş încerca, cuvintele îmi sunt prea sărace să exprim exact mulţumirea şi recunoştinţa care o am pentru Dumnezeu..şi totuşi cu inima plină de bucurie si smerită înaintea Ta îti mulţumesc Tatăl meu pentru toate lucrurile.
Melodia zilei:
Alin Timofte - Cum sa-Ti multumesc
Cum să-Ţi multumesc pentru tot ce mi-ai dăruit.Eu n-am meritat ca să mă iubeşti aşa de mult
Tot cerul n-ar putea să spună deplin recunoştinţa mea
Că tot ce sunt şi ce voi fi de-a pururi
E darul Tău divin
Slăvit fie Domnul, slăvit fie Domnul
Slăvit fie Domnul pentru ce mi-a dat
M-a spălat al Său sânge
M-a-nălţat braţul tare
Slăvit fie Domnul pentru tot ce mi-a dat
Aş vrea să-Ţi fiu pe plac
Cu viaţa mea, cu tot ce am
Şi gândul meu, ruga mea
S-o înalţ mereu spre Golgota
M-a spălat al Său sânge
M-a-nălţat braţul tare.
Slăvit fie Domnul, pentru tot ce mi-a dat
Slăvit fie Domnul, slăvit fie Domnul
Slăvit fie Domnul pentru ce mi-a dat
Pentru ce mi-a dat.
Rugaciunea zilei:
Tată,Domnul meu vreau să iţi mulţumesc pentru toate lucrurile,pentru că ai rămas alături de mine şi că numai cu ajutorul Tău am ajuns aceste zile,sa pot petrece incă o data Sfintele Sărbatori alaturi de ce dragi,dar cel mai importat iţi multumesc că mi-ai dat harul sa fiu copilul Tău.Slăvit sa fi Tu Doamne!
Multumim anadrya pentru slujire!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu