Pachetul zilei de azi a fost pregatit de ZuLLu!
Gandul zilei:Sa traim invierea ! Sa fim martori ai invierii Lui !
Meditatia zilei:
Sa traim invierea, sa fim martori ai invierii Lui !
În acestă perioadă a anului fiecare din noi trăim învierea Domnului Hristos într-un fel sau altul. Unii îi dau foarte multă importanţă, alţii nu îi dau deloc, alţii se bucură doar de faptul că primesc nişte cadouri şi au o masă îmbelşugată, dar un lucru este clar: trebuie fiecare din noi să trăim această înviere !
Cu puţin timp înainte să se înalţe la ceruri, Domnul slavei le spune ucenicilor: „voi veţi primi o putere ... şi-Mi veţi fi martori...”(Fpt 1:8). Lucrul acesta ne spune fiecăruia dintre noi că absolut nimic n-ar trebui să ne oprească din a fi martori ai învierii Domnului Hristos, căci am primit o putere şi un alt lucru pe care trebuie să-l înţelegem din această trimitere este că învierea nu o trăim doar de Paşti, nu nu, ci învierea trebuie să o trăim toată viaţa noastră, în fiecare zi, în fiecare moment al vieţii noastre de creştini practicanţi.
Oare apostolii au înţeles ce le spunea Domnul ? Când citim cartea Faptelor Apostolilor în nenumărate rânduri îl vedem pe Petru împreună cu ceilalţi apostoli declarând răspicat: „Dumnezeu a înviat pe acest Isus şi noi toţi suntem martori ai Lui”(Fpt 2:32, 3:15, 5:32, 10:39). În toate referinţele pe care le-am scris vom găsi că se vorbeşte despre învierea Domnului şi despre această trăire şi proclamare a învierii de către apostoli. Apostolii au depăşit orice graniţă şi limitare a timpului şi au înţeles că această înviere a Domnului pentru ei trebuie să fie un mod de viaţă, trăind şi proclamând-o mereu, chiar dacă de cele mai multe ori au fost traşi la răspundere, ameninţaţi, batjocoriţi şi chiar omorâţi. „Se merită” îşi spuneau ei.
Venind în zilele noastre observăm că suntem atât de condiţionaţi şi limitaţi de timp şi perioadă şi doar în această perioadă a Paştelui ne gândim la înviere, dar Domnul Hristos şi nouă astăzi ne spune acelaşi lucru: „V-am dat putere să-Mi fiţi martori, trăiţi şi proclamaţi învierea Mea prin viaţa voastră!”.
Dragilor, este momentul nostru acum, este momentul în care să înţelegem că a trăi învierea nu este doar o sărbatoare importantă sau o săptămână de vacanţă sau concediu. Nu este doar venit la biserică şi programe încărcate ci este a trăi învierea este un mod de viaţă pe care mereu şi mereu trebuie s-o proclamăm celor din jur indiferent de repercursiuni, iar această proclamare se face în exteriorul bisericii. Oamenii trebuie să vadă în noi un Hristos înviat şi alături de El şi pe noi la fel de vii ca El. Să ne oprim din a mai fi făţarnici de aceste sărbători şi să ne punem serios întrebarea: „Cum trăiesc eu învierea Domnului?” Doar prin venit la biserică sau lucruri specifice Paştelui ? Dacă este aşa atunci e grav !
Împreună cu voi doresc ca începând cu aceste sărbători să trăim învierea, să trăim cu adevărat învierea şi îmi mai doresc ca împreună plini de putere să fim martori ai învierii Lui şi tot împreună să spunem oricui:
„Dumnezeu a înviat pe acest Isus şi noi toţi suntem martori ai Lui !”
Melodia zilei:
David Phelps - He's alive
The gates and doors were barred
And all the windows fastened down
I spent the night in sleeplessness
And rose at every sound
Half in hope of sorrow
And half in fear the day
Would find the soldiers breakin' through
To drag us all away
And just before the sunrise
I heard something at the wall
The gate began to rattle
And a voice began to call
I hurried to the window
Looked down into the street
Expecting swords and torches
And the sound of soldiers' feet
But there was no one there but Mary
So I went down to let her in
John stood there beside me
As she told me where she'd been
She said they've moved Him in the night
And none of us know where
The stone's been rolled away
And now His body isn't there
We both ran towards the garden
Then John ran on ahead
We found the stone and empty tomb
Just the way that Mary said
But the winding sheet they wrapped Him in
Was just an empty shell
And how or where they'd taken Him
Was more than I could tell
Oh something strange had happened there
Just what I did not know
John believed a miracle
But I just turned to go
Circumstance and speculation
Couldn't lift me very high
'Cause I'd seen them crucify Him
Then I saw Him die
Back inside the house again
The guilt and anguish came
Everything I'd promised Him
Just added to my shame
When at last it came to choices
I denied I knew His name
And even if He was alive
It wouldn't be the same
But suddenly the air was filled
With a strange and sweet perfume
Light that came from everywhere
Drove shadows from the room
And Jesus stood before me
With His arms held open wide
And I fell down on my knees
And I just clung to Him and cried
Then He raised me to my feet
And as I looked into His eyes
The love was shining out from Him
Like sunlight from the skies
Guilt in my confusion
Disappeared in sweet release
And every fear I ever had
Just melted into peace
He's alive yes He's alive
Yes He's alive and I'm forgiven
Heaven's gates are open wide
He's alive yes He's alive
Oh He's alive and I'm forgiven
Heaven's gates are open wide
He's alive He's alive
Hallelujah He's alive
He's alive and I'm forgiven
Heaven's gates are open wide
He's alive He's alive He's alive
I believe it He's alive
Sweet Jesus
And all the windows fastened down
I spent the night in sleeplessness
And rose at every sound
Half in hope of sorrow
And half in fear the day
Would find the soldiers breakin' through
To drag us all away
And just before the sunrise
I heard something at the wall
The gate began to rattle
And a voice began to call
I hurried to the window
Looked down into the street
Expecting swords and torches
And the sound of soldiers' feet
But there was no one there but Mary
So I went down to let her in
John stood there beside me
As she told me where she'd been
She said they've moved Him in the night
And none of us know where
The stone's been rolled away
And now His body isn't there
We both ran towards the garden
Then John ran on ahead
We found the stone and empty tomb
Just the way that Mary said
But the winding sheet they wrapped Him in
Was just an empty shell
And how or where they'd taken Him
Was more than I could tell
Oh something strange had happened there
Just what I did not know
John believed a miracle
But I just turned to go
Circumstance and speculation
Couldn't lift me very high
'Cause I'd seen them crucify Him
Then I saw Him die
Back inside the house again
The guilt and anguish came
Everything I'd promised Him
Just added to my shame
When at last it came to choices
I denied I knew His name
And even if He was alive
It wouldn't be the same
But suddenly the air was filled
With a strange and sweet perfume
Light that came from everywhere
Drove shadows from the room
And Jesus stood before me
With His arms held open wide
And I fell down on my knees
And I just clung to Him and cried
Then He raised me to my feet
And as I looked into His eyes
The love was shining out from Him
Like sunlight from the skies
Guilt in my confusion
Disappeared in sweet release
And every fear I ever had
Just melted into peace
He's alive yes He's alive
Yes He's alive and I'm forgiven
Heaven's gates are open wide
He's alive yes He's alive
Oh He's alive and I'm forgiven
Heaven's gates are open wide
He's alive He's alive
Hallelujah He's alive
He's alive and I'm forgiven
Heaven's gates are open wide
He's alive He's alive He's alive
I believe it He's alive
Sweet Jesus
Rugaciunea zilei:
Doamne Isuse ajuta-ne sa fim martori ai invierii Tale pe tot parcusul vietii noastre, nu doar acum de sarbatori. Imbraca-ne cu viata si cu putere si ajuta-ne sa traim invierea zi de zi ! Iti multumim !
Multumim ZuLLu pentru slujire!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu