Daily Bread: 25 oct. 2011

Fugit ireparabile tempus.

Timpul ”fuge”(trece) fara a se mai intoarce.

Cand zici pietre in apa, multi se gandesc la statornicia pietrelor, parca prea putini se gandesc la trecerea apei.

Uneori parca suntem niste bolovani in mijlocul timpului, nimic nu ne mai misca, nimic nu ne mai vorbeste, nimic nu ne mai sensibilizeaza, timpul trece peste noi, si ne dam seama de asta cand e prea tarziu... toata viata ne gandim ce-o sa facem cand vom avea mai multa minte, mai multi bani, mai multa stabilitate, mai multa sanatate... vacanta o amanam pana cand e concediu de boala... concediul de odihna il amanam pana la iesirea la pensie, si cand vine momentul acela, nu mai plecam niciunde pentru ca suntem prea batrani sa mai vedem lumea, suntem prea obositi sa mai apreciem ceva in afara sabloanelor vechi si prafuite cu care ne-am obisnuit din tinerete...

Zambetul nu costa nimic si-atunci ce rost mai are sa-ti pierzi vremea cu nimicuri?

Dragostea e  supraevaluata asa ca de ce sa platesti prea mult pentru ceva ce oricum nu are valoare?

Dumnezeu poate exista poate ca nu, asa ca traiesti sa multumesti toate divinitatile existente si devii frustrat pentru ca ai vrea sa crezi in ceva, dar nu prea ai in ce pentru ca toate vor atentia ta nedivizata, ceeea ce e cam imposibil de facut, esti doar om, nu?

Ceea ce nu stii, nu te poate rani asa ca nu mai stim nimic, dar nu recunoastem cat de ignoranti suntem...

Ceea ce tie nu-ti place, altuia nu face – concluzia – fa altora ce ai vrea sa-ti faca ei tie, si in timp ce alegi ce ti-ar place tie, sau ce le place lor, uiti lucrurile simple care iti aduceau  cu adevarat placere.

E mai ferice a da decat a primi... asa ca dam, tot felul de lucruri si de sentimente in stanga si in dreapta, fie ca sunt dorite sau nu... si niciodata nu primim nimic inapoi, doara nu se cade sa primesti ceva inapoi? Si astfel refuzam posibilitatea ca si ceilalti sa se bucure de fericirea de a oferi... tot egoismul ramane la putere chiar daca e mascat de darnicie...

Poate ar fi timpul sa ne oprim, sa ne uitam atent in jur, si sa alegem din nou, exact care ne sunt prioritatile, sa fim categorici cu noi insine. Sa alegem inca o data adevarata Cale, adevarata Viata... adevaratul ... ADEVAR...

Dumnezeu...DUMNEZEU inca ne iubeste, chiar daca poate nu mai stim cand e ultima data cand i-am spus  ”Te iubesc AVA...TATI...DADDY!”

Poate e timpul sa zambim cu adevarat, sa ne facem amintiri nu doar vise, sa fructificam timpul pe care il avem, nu doar sa realizam: hmmm, a mai trecut o zi, nu prea stiu daca am pierdut-o sau am castigat-o?!

Sa citim o carte ( de preferat Biblia, daca nu ati facut-o pana acum ) sa ascultam un cantec, sa privim un petec de cer... sa incurajam pe altcineva decat pe noi insine...

Sa fim statornici ca pietrele, dar nu nesimtitori ca niste bolovani...

Poate nu vreti sa aplicati solutiile oferite mai sus... Fiecare stie in adancul sufletului cand si unde si-a pierdut sensibilitatea...poate nu ar strica sa va descoperiti propriile solutii, si daca azi, sau maine, sau poimaine va gasiti zambind si gandind ganduri simple de multumire si binecuvantare la adresa lui Dumnezeu... sa nu va speriati... ati gasit solutia care trebuia...

Why don't we dance anymore
I'm not ok with that
Why don't we laugh anymore
I'm not ok with that

The years go by like stones under rushing water
We only know when it's gone

Why don't we smile anymore
I'm not ok with that
Why don't we dance slowly
I'm not ok with that

The years go by like stones under rushing water
We only know when it's gone

The years go by like stones under rushing water
We only know when it's gone

Why don't we dance anymore
I'm not ok with that